Nu sunt critic de film, dar vă recomand Whatever Works. Ca un fan iremediabil al lui Larry David, din momentul în care l-a adus pe Seinfeld pe lume (şi asta ne-a legat pentru totdeauna, popcultural vorbind), şi până la fiecare episod din Curb Your Enthusiasm, un serial atât de stânjenitor, că a început să fie difuzat, ca terapie, la spitalele de nebuni.
Ţarul ciudat al comediei, cel care a reuşit să facă avere din inadaptarea lui socială, acelaşi care a instituit, spre groaza marilor directori NBC, motoul „Fără îmbrăţişări, fără morală“ (mai multe despre obsesia mea pentru el, aici) s-a întâlnit cu un alt rege al umorului, venit dintr-o ţară asemănătoare, guvernată de aceleaşi reguli ciudate ale sincerităţii cinice.
Foto: Outnow
Vă recomand Whatever Works, de asemenea, ca un fan capricios al lui Woody Allen. Un fan încântat, în 2003, de felul în care bătrânul maniac juca pe degete tinerii de la Hollywood, în Anything Else, reuşind să infiltreze aerul nevrotic chiar şi în generaţia American Pie. Derutat apoi de Match Point, dezamăgit de Scoop, tolerant cu Vicky Cristina Barcelona, şi contrariat, de-a lungul celor trei, de ubicuitatea lui Johansson care se străduia să încapă în personaje, dar acestea (nu neapărat bine construite) o strângeau la subţioară, făcând din combinaţie un susur continuu de iritare interioară.
Un fan regăsit, însă, pe deplin, în Whatever Works. Noul Woody Allen păstrează ceva din spiritul Anything Else – e tot New Yorkul – , dar se întoarce mult mai adânc la maniacul din ’70, cu tot arsenalul depresiilor, temerilor, nostalgiei, sarcasmului, atât-de-specific subminării propriilor personaje.
Numai numele celor doi, Melody SaintAnne Celestine şi Boris Yelnikoff, în sine, te conving că extratereştrii i-au dat drumul înapoi maestrului compulsiv să facă iar filme.
Iar acesta s-a întors mai pesimist şi mai deprimat, context numai bun pentru intersecţia cu atotcunoscătorul situaţiilor jenante: mixul cu Larry David te lasă fără cuvinte şi cu râsul în gât.
Este genul acela de umor, pe cale de dispariţie (New York Magazine şi Esquire îi spun pe nume, evreiesc), care o dată reapărut îţi stârneşte nostalgia comediilor cu răgaz şi replici kilometrice, în care poanta e întotdeauna meşteşugită şi cere răbdare, iar ironia are nevoie de spaţiu – textual – pentru a ajunge la ţintă. În care viaţa, iubirea, moartea, oamenii nu sunt teme desuete, atata timp cât ştii să le învălui în doza exactă de auto-sarcasm.
Deprimantul a întâlnit cinicul şi împreună au modelat-o pe Evan Rachel Wood, într-o mini şi drăgălaşă miafarrow.
Foto: Cinemotions
E greu de crezut că cei doi nu se cunoşteau mai bine înainte. Cineastul povesteşte în articolul din NY Magazine că l-a încurajat pe David să improvizeze. Comediantul s-a ţinut cu dinţii de scenariu, însă, dând la o parte ispita propriei amprente, pentru a crea hibridul Boris Yelnikoff: ştii că, în spate, trebuie să fie Woody Allen, doar că are faţa şi vocea lui Larry David.
Foto: Kinobank
Trei dovezi de paradă sarcastico-abuzivă, din replicile lui Boris:
„In America, as much as they hated blacks, they hated Jews even more! Blacks they were scared they had too big a penis — Jews they hated even with little penises.”
“What the hell does it all mean anyhow? Nothing. Zero. Zilch. Nothing comes to anything. And yet, there’s no shortage of idiots to babble. Not me. I have a vision. I’m discussing you. Your friends. Your coworkers. Your newspapers. The TV. Everybody’s happy to talk. Full of misinformation. Morality, science, religion, politics, sports, love, your portfolio, your children, health. Christ, if I have to eat nine servings of fruits and vegetables a day to live, I don’t wanna live. I hate goddamn fruits and vegetables. And your omega 3’s, and the treadmill, and the cardiogram, and the mammogram, and the pelvic sonogram, and oh my god the-the-the colonoscopy, and with it all the day still comes where they put you in a box, and its on to the next generation of idiots, who’ll also tell you all about life and define for you what’s appropriate. My father committed suicide because the morning newspapers depressed him”.
„That’s why I can’t say enough times, whatever love you can get and give, whatever happiness you can filch or provide, every temporary measure of grace, whatever works”.
Şi încă o mostră din toate de mai sus, în trailer: